Bucuria

Al doilea rod al Duhului Sfânt, dintre cele enumerate de către Apostolul Pavel în epistola sa către galateni, este bucuria. Bucuria, ca şi dragostea, nu sunt atât „daturi” ale omului, cât roade ale sale.

Este greu de conceput să existe vreo persoană în integritatea facultăţilor ei pe lumea asta, care să nu-şi dorească bucuria. Deşi cei mai mulţi nu-şi definesc cu acest termen dezideratul, ci mai degrabă cu acela de „fericire”. Toţi o căutăm, toţi ne-o dorim, dar nu toţi suntem bucuroşi. Mai degrabă am putea afirma că predominantă este tristeţea, încruntarea, acreala, ori pseudo-bucuria. „Happy”, termenul atât de uzual omului postmodern pentru a-şi descrie aumite stări sufleteşti pozitive, nu este bucurie, „joy”. Şi nici nu este de durată.

Cum poate fi definită bucuria, în secolul lui „happy”? Ea este starea omului curat sufleteşte, inocent, care ştie a preţui orice „nimic”, remarcând, absorbind, savurând şi reflectând în mod natural şi cu firească recunoştinţă complexitatea frumuseţii acestei lumi diversificate.

Exponenţii cei mai credibili ai bucuriei depline sunt copiii, care păstrează ceva din puritatea originară a omului şi au resorturile interioare conectate neperturbat la Absolut. Atunci când încep să-şi piardă inocenţa, copiii îşi pierd şi bucuria, joy, cautând fericirea, happiness.

Tot exponenţi foarte credibili ai bucuriei sunt şi cei „loviţi de soartă” care rămân demni, senini, recunoscători la maximum pentru ceea ce le-a mai rămas.

Ca adulţi conştienţi, bucuria deplină o putem avea doar în Duhul Sfânt, rodind cu trudă darurile lui Dumnezeu din noi, asa cum creşte perla autentică în trupul scoicii, imprejurul unui firicel de nisip. Din dureri, din trudă, din statornică răbdare.

De ce caută omul şi se mulţumeşte mai degrabă cu fericirea, cu efemerul, în detrimentul bucuriei, al plenitudinii? Fiindcă bucuria nu se obţine cu bani, cu „noroc”, sau cu „aranjamente”. Ci cu trudă şi prin suferinţă. Şi nu vine din afara omului, ci creşte în om. Nu-i este facil scoicii să „rodească” perla, nu-i este facil sufletului să rodească bucuria. Iar atunci când sufletul îşi refuză, în mod conştient, colaborarea cu Dăruitorul a ceea ce el are, bucuria deplină îi devine practic inaccesibilă. Apa limpede nu există şi nu se menţine ca atare decât prin continua ei înnoire dintr-un izvor; sufletul limpede, bucuria, nu există ca atare în lipsa Izvorului tuturor bunătăţilor.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 1 iulie 2014.)

More...

mihaela.stan July 1, 2017 Cultura si Spiritualitate, Diverse