Puritatea fundamentală, cea a minţii

În contextul Sărbătorii Buneivestiri – una a purităţii prin excelenţă – se înscrie şi un îndemn patristic nu prea promovat în contemporaneitate: „să nu vă pierdeţi puritatea minţii.”

Prezent, într-o formă de exprimare sau alta, la majoritatea scriitorilor bisericeşti consacraţi, acest îndemn este unul aflat şi printre cele rămase de la un părinte trăitor în Pustiul Egiptului, în secolul al IV-lea, anume Sfântul Ioan Înaintevăzătorul din Egipt, sau Ioan din Licopolis, cum îl supranumesc sinaxarele, după locul său de naştere, pentru a-l deosebi de mulţi alţi sfinţi cu numele Ioan.

El este comemorat de către Biserică pe data de 27 martie. Iar îndemnul mai sus citat, care îi aparţine, ar fi suficient şi numai el însuşi spre a înţelege ceva din viaţa, trăirile şi preocupările acestui ascet, dar şi ale tuturor celor aplecaţi prioritar spre cele spirituale, spre întărirea comuniunii lor cu Dumnezeu şi cu semenii, în legătura desăvârşitei iubiri.

Ce valoare mai are acest îndemn pentru omul postmodern, este greu de cuantificat. Fiindcă „ştiinţele” psihologice contemporane, axate pe marketing, pe câştigarea atenţiei cu orice preţ, îl îndeamnă pe om îndeosebi să „pozeze” bine, iar nu să gândească pur.

Ei bine, tocmai de aici se ivesc interminabilele şi nenumăratele conflicte ale societăţii în care trăim: conflictul omului cu el însuşi, nemulţumirea de propria sa viaţă; conflictele familiale şi micro-sociale; până la conflictele socio-politice cu implicaţii globale, planetare.

Oamenii „pozează”, declară, etalează ceva, să spunem frumos, sau cel puţin acceptabil, însă mintea lor ascunde de foarte multe ori altceva, opusul a ceea ce ei exprimă verbal. Iar atunci când – în mod inevitabil – faptele izvorâte din fondul impur al minţii contrazic flagrant formulele declarative siropoase, apar conflictele, neînţelegerile, urmate de rupturi, de schizofrenie.

Pentru prevenirea unor astfel de conflicte, aceleaşi „ştiinţe” care au la bază marketingul au lansat teorii de „decriptare a comportamentului uman”, în scopul de a înţelege cumva anticipat ce este în mintea omului, de fapt; de a nu crede tot ceea ce el exprimă în vorbe, ci a cerceta ce exprimă şi prin limbajul non-verbal, ca reflectare obiectivă a minţii lui. S-au scris mii şi mii de articole şi cărţi pe astfel de teme. Destul de mulţi le citesc, le studiază, şi totuşi lumea se adânceşte în conflicte, iar nu în armonie inter-umană.

Care este soluţia realmente eficientă pentru dezamorsarea, reducerea, prevenirea conflictelor de tot felul? Doar purificarea, curăţarea minţii. Când omul gândeşte curat – curăţie însemnând starea de nevinovăţie primordială în care omul a fost creat de Dumnezeu – doar atunci el este împăcat cu sine, cu Creatorul său şi cu semenii. Şi este, implicit, neconflictual, senin, paşnic, armonios.

Sărbătoarea Buneivestiri, cât şi îndemnul Sfântului Ioan la păstrarea purităţii minţii – aceasta presupunând că am re-dobândit-o, sau că nu ne-am pierdut puritatea copilăriei – sunt ajutoare de ţinut în seamă în perioada pre-pascală, de către cei care-şi propun, lucrează cu sine şi vor realmente a trăi onest, în rost, nu doar a simula onestitatea, trăind pe lângă sau în afara rostului uman profund. Iar pentru a redobândi puritatea pierdută a minţii nu este deloc neglijabil să începem cel puţin a nu mai admite întinarea ei cu vulgarităţi, cu minciună, atât de invaziv prezente pretudindeni împrejurul nostru.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 27 martie 2014.)