Neputinţa de a iubi

În afară de proasta gestionare a iubirii, omul se mai poate afla şi în trista situaţie de a nu mai iubi, ajungând să cultive opusul iubirii – ura – în diversele ei forme: invidie, pizmă, crimă.

Ura naşte chiar şi monştri bipezi eleganţi, culţi, nu neapărat doar bestii cu figuri respingătoare, un exemplu recent arhicunoscut fiind cel al norvegianului Anders Behring Breivik.

Deşi iubirea ca atribut intrinsec al Dumnezeului-Creator a fost „implementată” dintru început omului creat după chipul şi spre asemănarea cu Dumnezeu, ea poate fi într-atât de închircită în om, încât acesta n-o mai pune în lucrare, se lasă mai degrabă copleşit de ură, în loc de a cultiva iubirea. Este un fenomen deloc neglijabil, ba chiar îngrijorător.

Dostoievki a definit iadul ca fiind „neputinţa de a iubi.” Un adevăr, în fond, care se suprapune firesc peste cuvintele Evangheliei: „împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17:21). Căci inima, sufletul omului este sălaşul iubirii, respectiv al urii, acolo se instaurează raiul sau iadul, începând din viaţa terestră. Veşnicia nu este decât fireasca continuare a vieţuirii omului în cele în care s-a statornicit în viaţa sa.

Fiecare trăieşte în veşnicie din „dividendele” rezultate din investiţia „capitalului” iniţial esenţial dat lui de Dumnezeu: iubirea. Cel ce şi-a capitalizat corect iubirea în viaţă, va avea parte de şi mai multă iubire în veşnicie. Căci orice capital bine investit produce profituri din ce în ce mai mari. Şi invers: cel ce şi-a bătut joc de capitalul iniţial, făcând investiţii incorecte, proaste, va avea de cules pagubele mereu crescânde ale propriei nechibzuinţe.

A investi corect darul iubirii se învaţă, cel puţin la fel de mult cum se învaţă a chivernisi capitalul financiar. Părinţii sunt primii care au datoria de a-şi învăţa copiii să înmulţească iubirea, nu ura, iubind corect: mai presus de toate pe Dumnezeu, apoi semenii ca pe sine. Mijloacele de educaţie formale întregesc sau dimpotrivă, eclipsează învăţătura familiei. Dar ele se pot completa, ulterior, prin autoeducaţia omului adult. Temelia o aşează însă familia, în cei şapte ani de acasă.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 28 august 2012.)