Coloana fără de sfârşit a iubirii sfinţitoare

În calendarul ortodox, pe data de 9 octombrie se face şi comemorarea unei familii care şi-a înveşnicit iubirea în sfinţenie: Cuvioşii Andronic şi Atanasia.

Trăind către finele secolului al IV-lea, aceşti oameni şi-au unit destinele într-unul singur, în iubire, în suferinţă, iar finalmente în sfinţenie. Andronic – meşter argintar bogat din Antiohia – şi-a luat de soţie pe Atanasia – şi ea fiica unui argintar. Erau bogaţi, dar modeşti, împărţindu-şi toate veniturile lor în trei părţi egale: una pentru săraci, una pentru ajutorarea bisericilor, a treia pentru nevoile lor.

Soții Andronic și Atanasia au dobândit doi copii: un băiat, pe nume Ioan, şi o fată, Maria. Atunci când băiatul avea 12 ani iar fata 10, amândoi s-au îmbolnăvit şi au murit. Durerea pierderii celor doi prunci nu i-a despărţit însă pe soţii înţelepţi, dimpotrivă. Ei au hotărât să-şi încredinţeze casa spre administrare socrului, şi să meargă în pelerinaj la Locurile Sfinte.

Ajungând în Alexandria Egiptului – capitala înfloritoare a monahismului pe atunci – soții şi-au ales fiecare câte o mânăstire unde să se dedice vieţii în meditaţie şi rugăciune. Peste o vreme, ei s-au întâlnit pe drumul ce îi ducea pe fiecare în parte în Ţara Sfântă, hotărând să-l facă împreună, în tăcere. Atanasia şi-a recunoscut soţul, însă nu i-a divulgat identitatea sa, ea trecând drept „Părintele Atanasie”.

Întorcându-se din pelerinaj, Andronic și Atanasie s-au stabilit în aceeaşi chilie, petrecând doisprezece ani în tăcere şi asceză, sub îndrumarea spirituală a unui bătrân îmbunătăţit, pe nume Daniel. Atanasie a murit primul, lăsând lui Andronic o scrisoare prin care şi-a divulgat identitatea. La scurtă vreme, s-a îmbolnăvit şi Andronic, călugării schitului unde trăise înainte de împreuna-vieţuire cu Atanasie revendicându-l, datorită staturii sale duhovniceşti.

Andronic a tranşat disputa, cerând stareţului Daniel: „Lasă-mă parinte, ca să fiu îngropat şi eu aici, lânga doamna mea, Atanasia”. Este, poate, cea mai nobilă declaraţie de dragoste a unui soţ care şi-a împletit viaţa sa în iubire, în durere, în răbdare, în fidelitate, în sfinţitoare asceză, cu cea pe care şi-a ales-o de soţie.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 9 octombrie 2012.)