Creaţia umană, ca expresie a concepţiei de viaţă

În contextul sărbătoririi Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, este oportun a reflecta la creaţia unei persoane ca expresie a concepţiei sale reale de viaţă. Căci acest sfânt a fost şi unul dintre marii creatori artistici ai epocii sale.

Actul creator fiind un derivat al atributului esenţial al lui Dumnezeu – iubirea, el este intrinsec şi fiinţei umane, creată după chipul şi spre asemănarea cu Dumnezeu. A crea este comun tuturor oamenilor de după Adam, indiferent de credinţa, cultura, sau epoca lor.

Iar din creaţiile omeneşti se poate „citi” creatorul lor, concepţia sa despre lume şi viaţă, la fel cum din Creaţia lui Dumnezeu se poate „citi” Creatorul. Dacă pe Creator îl admiri, înţelegi şi iubeşti din opera Sa, chiar nevăzându-I vreodată chipul, poţi face asta şi cu omul creator. De fapt, admiri şi iubeşti gândul, ideea, concepţia despre lume exprimată în opera creată.

Raportarea corectă a omului – singura fiinţă raţională – la celălalt începe cu raportarea la profunzimile lui, la gândurile, concepţiile lui, nicidecum cu raportarea la forma sa exterioară. A eluda acest aspect esenţial al existenţei este fatal pentru viaţa omului. După cum la fel de fatal este a „crede pe cuvânt”, în loc de a cerceta şi analiza exact ce creează persoana, ce gânduri și idei real exprimate, nu doar imaginare, frumos ambalate verbal are. Românul spune: „După roade se cunoaşte pomul, iar după fapte omul.”

Din ceea ce creează (sau distruge!) un om îi înţelegi concepţia sa de viaţă, esenţa sa. Doar concepţiile comune de viaţă pot clădi comunicarea reală între oameni, iar pe baza ei comuniunea lor.

A învăţa să „citeşti” în creaţie şi mai ales în Creaţie este nu numai un frumos, dar şi extrem de binevenit exerciţiu de viaţă. Astfel înveţi a cunoaşte, dincolo de cuvinte, concepţia reală despre lume şi viaţă a persoanei, şi a stabili corect raporturile inter-umane. Căci unul dintre marile paradoxuri ale contemporaneităţii este acela că lumea are acces practic nelimitat la cunoaştere, dar a pierdut accesul la cunoaşterea de sine, de celălalt, şi implicit la corecta raportare la Creator şi la semeni. Incorectele, pripitele raportări la celălalt sunt cauza multitudinii de dureroase bulversări ale raporturilor inter-personale.

Imagine: Epitaf realizat de Sfântul Antim Ivireanul, dăruit în anul 1714 mânăstirii Tuturor Sfinţilor (Antim); broderie cu fir de aur, argint şi mătase pe atlas roşu; chipuri pictate pe mătase; aureole din grăunţe de mărgăritar, pe alocuri pierdute.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 29 septembrie 2012.)