Ecourile sfinţilor în istorie

Deşi foarte puţini mai reflectează la acest lucru, fiecare creştin botezat sub patronajul unui anumit sfânt este, într-un fel, continuatorul „vocii” sfinţeniei patronului său în istorie, aşa cum pruncii sunt continuatorii „vocii” genetice a părinţilor lor.

Pe data de 25 octombrie, calendarul ortodox îl pomeneşte şi pe Sfântul Mucenic Valerian. Citind această informaţie, gândul meu a fugit involuntar la una dintre puţinele persoane cu numele Valerian mie cunoscute, anume preotul din vechime din satul natal.

Se numea Valerian – un nume rar în localitatea mea de baştină -, şi are o fiică mai cunoscută decât el – Angela Ciochină. Deşi Părintele Valerian ar merita să fie cunoscut cel puţin la fel de mult ca fiica sa cântăreaţă, fiindcă a fost ceea ce s-ar numi un preot de vocaţie: cuminte, învăţat, înţelept, gospodar, respectabil şi respectuos – un preot demn de misiunea sa. Poate că mi-a rămas în suflet icoana lui şi din considerentul relaţiilor foarte apropiate pe care – după cum mi-a povestit personal – le-a avut cu strămoşii mei: preot tânăr fiind, a primit repartiţie într-un sat străin, unde nu cunoştea pe nimeni şi nu avea nimic. Iar bunica mea maternă – proprietară de moară de apă la acea vreme – a fost prima persoană din sat care i-a trimis preotului, familiei sale, câte ceva din prisosul său. A fost, pentru el, un soi de „bun venit” atât de important, fiind făcut din inimă şi dezinteresat, că nu l-a uitat niciodată, povestind despre el şi peste decenii, când împărţea, la rându-i, din prisosul său de om gospodar, altora.

Asocierea mentală dintre Părintele Valerian şi bunica mea dă naştere unui tablou a doi aristocraţi ai spiritului, care aveau în comun credinţa profundă, sinceră, în Iisus Hristos, apoi omenia, bunătatea, nobleţea, demnitatea oamenilor care-şi ştiu exact rostul şi-şi ţin locul.

Câtă vreme sfinţii vor avea ecouri „palpabile” printre muritori, lumea aceasta va mai exista. Căci urmaşii sfinţilor din vechime Îl „obligă” pe Dumnezeu să o mai păsuiască. Nu numai la Sodoma şi Gomora S-a „târguit” Dumnezeu cu lumea, ci o face, cu răbdare, până la capătul istoriei, pe care, într-un fel, noi înşine îl hotărâm.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 25 octombrie 2012.)