Asumarea crucii personale şi sfinţenia

În lectura evanghelică din Duminica Sfintei Cruci se află şi următoarele afirmaţii ale Domnului Hristos: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.” (Marcu 8, 34-35)

A-L cinsti pe Hristos – Mântuitorul lumii -, a-ţi asuma Crucea Sa, este o alegere, expresia clară a libertăţii de voinţă lăsată omului de către Dumnezeu, încă de la crearea sa, iar nu o obligaţie.

Apoi, o dată fiind făcută alegerea, se impune asumarea crucii personale şi urmarea Lui. Asumarea crucii personale include deopotrivă bolile sau neîmplinirile trupeşti sau psihice care, din diverse pricini, nu sunt vindecabile, precum şi „presiunile” puse asupra noastră de către factorii exteriori propriei persoane, de contextul familial, social, politic, istoric, în care ne-am născut şi trăim, sau în care am ales, în mod voit, să trăim, deşi am fi putut alege şi altceva.

A doua parte a citatului pare să exprime un paradox, însă nu este aşa, ci este doar un exemplu concret de logică divină, sau meta-logică.

Logica umană spune că omul trebuie să se conserve, să lupte în mod egoist şi chiar în detrimentul celui de lângă el, pentru a-i fi cât mai bine în această lume.

Logica divină nu anulează, în nici un caz, responsabilitatea persoanei umane pentru viaţa terestră efemeră  mulţumitoare în această lume, ci doar arată în mod clar o altă prioritate pentru om, de dincolo de lumea aceasta: veşnicia, lumea spiritului, Împărăţia lui Dumnezeu.

Este vorba, în fond, despre o meta-ierarhie valorică, despre ierarhizarea priorităţilor omului din perspectiva Creatorului şi implicit a rostului său real.

Dintre cei care şi-au asumat ierarhia lui Hristos, iar nu pe a lumii, se „nasc” sfinţii, prietenii, casnicii lui Dumnezeu, cum îi numeşte Sfântul Pavel. Fiecare dintre noi, dintr-o ţară prin excelenţă creştină, am avut în proximitatea noastră, cel puţin o dată în viaţă, sfinţi, oameni curaţi şi limpezi sufleteşte, care şi-au cultivat constant comuniunea iubitoare cu Dumnezeu şi cu semenii.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 11 aprilie 2013.)