Uşa strâmtă a bunelor alegeri

Atunci când omul, îndeosebi omul contemporan, prins în mrejele materialismului, ale consumismului şi lipsei de perspective spirituale ale abordării vieţii, se află în faţa unor lucruri „extraterestre” cum ar fi sfinţenia, sfinţii, el dă sau îşi dă răspunsuri nu arareori năucitoare, relativ la semnificaţia acestora pentru sine şi în general.

A percepe sfinţenia la dimensiunea ei reală nu este un lucru greu, ci chiar simplu. Însă, tocmai simplitatea şi claritatea ei o fac inaccesibilă înţelegerii omului materialist, mult prea complicat, încurcat în mundanul acaparator.

Simplitatea sfinţeniei este sinonimă cu claritatea unui râu care curge firesc, în albia lui, pe care şi-a stabilit-o apa izvorâtă din pământ, la care se adaugă, ulterior, apele adunate din precipitaţii şi din izvoare mai mici decât el. Râurile au întotdeauna o direcţie clară, logică de curgere, finalizându-şi traseul într-o mare, în oceanele lumii. Sfinţenia este cursul firesc al vieţii omului, izvorâtă din Duhul lui Dumnezeu şi din zestrea genetică a părinţilor şi strămoşilor, la care se adaugă tot ceea ce persoana adună ca informaţie şi aptitudini de-a lungul întregii vieţi. Finalul vieţii terestre este veşnicia, care poate fi una în Lumină, în Pace, adică alături de Dumnezeu şi de toţi cei sfinţiţi înainte; sau în întuneric, în ură şi depărtare de Dumnezeu, alături de diavoli, urmaşii lui Lucifer cel trufaş, orgolios, rece.

După cum unele râuri sunt mai mari, din izvoare mai bogate şi cu afluenţi mai mulţi, la fel unii oameni sunt mai înzestraţi genetic şi spiritual, şi acumulează mai mult pe traseul vieţii. Cert este că fiecare râu şi fiecare om are frumuseţea, rostul şi locul propriu. Important este ca el să-şi croiască şi ţină drumul firesc.

Aflarea acestui drum este iraţională în cazul râurilor, dar este raţională şi voită în cazul oamenilor. Omul – singura fiinţă materială raţional-afectivă din Univers – este îndatorat de condiţia sa să-şi afle, ştie şi ţină drumul, rostul în această lume. Cel care nu se preocupă conştient de acest lucru, îşi neagă sau subestimează propria sa condiţie de fiinţă nobilă, demnă, gânditoare.

Acestea fiind logica şi simplitatea sfinţeniei, ele arată faptul că viaţa omului este mereu o alegere. Omul alege să fie şi să meargă constant în rostul lui firesc, în Lumina lui Dumnezeu, sau dimpotrivă. Cert este că drumul împlinitor de om este nu arareori anevoios, presupune ieşirea din logica egoistă şi intrarea în „ilogica” altruismului, prin uşa strâmtă a Poruncilor lui Dumnezeu, reflectate oricum în conştiinţa oricărui om.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 31 octombrie 2013.)